Am trăit să o văd şi pe asta. Un om fericit în aglomeraţia de la Unirii. Pare ca un ciuline într-un buchet de trandafiri … sau invers … în fine nu asta e ideea. Cert este că fiind aşa un eveniment neobişnuit am zis să profit de împrejurare şi să intru în vorbă cu respectivul pentru că cine ştie când mai puteam prinde o asemenea ocazie. Am riscat puţin, dar nu regret pentru că imediat ce m-am apropiat mi-am explicat instant acea stare a lui de bucurie şi totul a revenit la normal. Nu era din România, nici măcar din Bucureşti. Am aflat că îl cheamă Billy Selfbrained şi este din Hololulu. Cu ce ocazie pe la noi? Simplu, a câştigat la capacele de bere ca premiu o excursie la noi în oraş (Oare o fi fost otrăvită marca aia de a oferit un asemenea premiu? Sau altfel spus, uite-te şi tu cum sunt răsplătiţi clienţii fideli!). Nu am apucat să vorbesc mult cu el, să îl întreb de impresii alea, alea că era prea grăbit să vadă tot Bucureştiul, în schimb mi-a dat o scrisoare pe care urma să le-o trimită părinţilor lui. A zis că nu are timp să vorbească cu mine şi că preferă să admire peisajul. Încă mă mai întreb care peisaj. Din fericire acea scrisoare nu a ajuns la destinaţie, ci în mâinile mele. Şi ca o persoană “binevoitoare” ce sunt o voi face publică. Asta ca să ştie toată lumea în ce oraş magnific locuim.
Dragii mei părinţi hololunezi,
Am ajuns cu bine în Budapest … pardon Bucharest … sau cum i-o zice acestui loc de basm. Mă simt ca într-o poveste din aia înfricoşătoare, dar una exact aşa cum îmi place mie. Îţi mai aminteşti mamă, când îmi spuneai înainte să mă culc povestea “Monstrul gunoiului” sau “Maidanezul ucigaş”? Ce poveşti frumoase erau! Încă le mai ţin minte. Dar nu ştiu cum se făcea că aveam numai coşmaruri când mă adormeai cu ele. Ei bine, ţin să te anunţ că în acest moment acele vise au devenit realitate. Nici nu speram la aşa ceva, dar acum că mă aflu aici nici nu pot să îmi stăpânesc starea de încântare ce m-a cuprins aşa dintr-o dată. Ştiam de la început că totul va fi minunat. Chiar înainte să pun piciorul în Bucureşti. Deşi avionul în Cluj a ajuns la timp, în Bucureşti am ajuns cu 7 ore întârziere. Am mers cu Personalul, un tren splendid. Am rămas fără cuvinte de la mirosul îmbietor ce venea dinspre toaletă. Eeee, oricum întârzierea a meritat. Am ajuns la Gară. Dar ce mai Gară! Tare ideea autorităţilor de a o decora în stilul anilor ’80. Aveai impresia că ai făcut o călătorie în timp. Ce senzaţie minunată! Am luat un taxi, am vrut să ajung mai repede la hotel. Eram obosit de la efortul pe care l-am depus când m-am chinuit să mă chiombesc printre geamurile pe ici pe colo înnegrite, pe ici pe colo îngălbenite de la tren. Ce idei au şi românii ăştia!?! Ştiu cum să le întreţină suspansul turiştilor. Nu îţi arată totul dintr-o dată! Ca să mai vii şi a doua oară. Dar de-aţi şti de ce taximetrist simpatic am dat? M-a luat prin locurile cele mai aglomerate din Bucureşti ca să nu fie tentat să meargă cu viteză mare pentru a-mi oferi posibilitatea de a admira peisajul. Câte fântâni arteziene am văzut. O minunăţie. Păcat că nu erau pornite. Hotelul nu a fost cine ştie ce, dar ceea ce m-a încântat cel mai mult au fost gunoaiele din faţa lui. Iniţial nu am înţeles ce este cu ele, dar gândindu-mă mai bine mi-am dat seama că aceasta este metoda ecologică a locuitorilor de a colecta gunoaie. Că doar se poate observa tehnologia extrem de avansată pe care o folosesc. Trebuie doar să fii atent la sistemul de iluminare stradal. Becurile se sting exact atunci când trece cineva pe lângă ele. Au nişte senzori realizaţi cu mare iscusinţă. M-am speriat prima dată, dar m-am obişnuit pe parcurs.
Ziua următoare m-am trezit devreme. Am zis să profit din plin de această călătorie. Aşa că pe la ora 8 eram deja în metrou. Căt de impresionant! Era muuultă lume. Nu am ajuns să mă ţin de bara de susţinere aşa că a trebuit să îmi ţin echilibrul la frânele bruşte puse între staţii. Wow am făcut şi sporturi extreme pe gratis. Parcă astea nu erau incluse în preţul călătoriei. Bucureştenii nu au încetat niciodată să mă uimească. Aaa, nu mai zic. Principiul libertăţii se aplică aici şi în cele mai mărunte situaţii. Ai posibilitatea de a face absolut tot ce doreşti. De exemplu, am văzut semafoare care arătau verde şi roşu în acelaşi timp. Dacă îţi doreai să fie verde, era şi treceai ca un pieton liniştit. Daca doreai să te odihneşti puţin, alegeai să fie roşu şi aşteptai frumos la trecere până hotărai să fie verde şi pentru tine. Ajungeai pe partea cealaltă doar dacă aveai norocul să nu te calce vreo maşină. Extraordinar, tot ce se întâmplă pe aici. M-a impresionat foarte mult modalitatea în care se realizează comerţul. Mi-am luat chiar şi 3 prosoape la 40 de mii şi unul gratuit. Nu ca la noi patru prosoape la 40 de mii. Ce bine că mi-am luat unul gratuit. Cu ăla o să mă şterg pe picioare. Dar cel mai şi cel mai mult, m-a impresionat importanţa pe care bucureştenii o acordă poluării. Am văzut o mulţime de mijloace de transport nepoluante, căruţe am înţeles că se numesc, sunt destul de eficiente din câte observ eu. Poţi să cari şi fiare vechi cu ele, iar în plus nu sunt nici greu de întreţinut din câte am putut să îmi dau seama.
Cam asta pe ziua de azi, sunt cam obosit la cât am escaladat mormanele de nisip şi la cât m-am chinuit să ies dintr-o groapă săpată de ceva timp şi neastupată din faţa unei staţii de 313 (v. Piaţa Sudului). Mâine voi vizita restul de locuri care mi-au rămas. Că mare este Bucureştiul şi mulţi ……… Gata mă opresc aici. Mă duc să mă culc. Sper că veţi avea şi voi ocazia să vizitaţi cel puţin o dată aceste meleaguri.
Cu bine din Budarest,
Billy Selfbrained
Apropo, dacă îl vedeţi cumva pe Billy Selfbrained prin aglomeraţia de la Unirii nu ezitaţi să mă anunţaţi şi pe mine. Aaaa, şi pentru cei care încă mai au dubii. Mie chiar îmi place în Bucureşti. Dovadă fiind faptul că încă nu m-am mutat de aici şi nici nu am de gând în viitorul foarte apropiat … Şi încă ceva, a nu se confunda Hololulu locul de baştină al lui Billz Selfbrained cu Honolulu.
