Libertatea a devenit se pare un “laitmotiv” al vieţii noastre actuale şi cu cât privesc mai în profunzime lucrurile cu atât îmi dau seama că înţelegem numai ultima parte a acestui concept central de altfel, aş putea spune, în existenţa noastră. Sens pentru noi are numai ultima parte a cuvântului, adică sufixul “tate” (şi asta în măsura în care ştim că se foloseşte pentru a schimba categoria gramaticală), prima parte alcătuită din cuvântul de bază “liber” fiind total lipsită de sens.
Una dintre posibilele cauze ale acestei atitudini de lâncezeala când vine vorba de a ne strădui cât de cât să desprindem semnificaţia corectă, am înţeles-o întâmplător astăzi la cursul de “sociologia mass-media” unde profesorul invitat, foarte respectabil de altfel, a afirmat că trebuie să privim libertatea presei ca o metaforă, căci de fapt nu există şi nici nu poate exista niciodată aşa ceva. Cum vi se pare? E destul de logic ce a spus, nu? O libertate absolută a presei nu poate exista niciodată căci tot timpul vor fi reglementări care să îngrădească diferite comportamente duse la extrem. Dar de ce trebuie noi să privim libertatea doar având o conotaţie negativă? Automat să însemne că oferirea libertăţii duce la apariţia unor situaţii neplăcute. Mă rog, asupra acestui lucru voi reveni puţin mai târziu.
Ce vreau să subliniez din spusele profesorului este sintagma de “libertate ce trebuie privită metaforic”. Tocmai asta este problema. Noi nu numai libertatea presei o privim ca pe o metaforă, cum cică ar trebui, dar de fapt chiar aşa se si întâmplă, ci pentru noi chiar şi libertatea noastră individuală, privită metaforic desigur, este o chestie care are aceeaşi semnificaţie ca şi termenul de “ribonucleozina”. Adică semnificaţie zero.
Privind libertatea doar la modul figurat ca fiind ceva ce nu există de fapt, ca fiind ceva deasupra noastră ce nu poate fi niciodată atins şi, nici nu se doreşte a fi atins căci asta ar însemna haos, atunci şi modul de raportare al nostru la ceea ce înseamnă libertatea lasă de dorit. Fiind considerată din start imposibil de atins, libertatea nu mai devine nici măcar ceva la care să aspirăm, ci din contră, devine ceva de care se presupune că ar trebui sa ne ferim pe cât posibil. Este ceva de genul: cu cât avem mai puţină libertate, cu cât ni se impun anumite reguli şi cu cât suntem obligaţi să respectam mai multe prevederi, cu atât este mai multă ordine în jur. Nu zic nu din start, dar dacă am înţelege libertatea noastră individuală cum se cuvine oare nu şi libertatea la modul general ar căpăta un cu totul alt sens?
De multe ori cuvântului libertate, îi este alăturat cel de responsabilitate. Se vorbeşte despre libertate şi responsabilitate. Responsabilitatea trebuie inclusă în libertate. De exemplu eu sunt liberă în măsura în care prin libertatea mea nu îngrădesc libertatea altei persoane. Atât, nimic mai mult. Eu nu pot să te omor pe tine, căci astfel aş atenta la libertatea ta. Eu nu pot să îmi impun cu forţa voinţa asupra ta căci şi asta ar însemna să te privez de libertate. Dacă, liberi fiind suntem şi responsabili, atunci va fi ordine, iar ordinea nu se va mai obţine prin reguli şi control, ci prin libertate.
Observ că se tot vorbeşte despre independenţă. Acum ceva timp am introdus nişte chestionare pentru o cercetare realizată în mai multe facultăţi din Bucureşti şi la întrebarea cu răspuns deschis “ce vă mulţumeşte cel mai mult la statutul de student”, a tot apărut răspunsul “independenţa”. Prima dată am rămas puţin bulversată că nu înţelegeam ce e cu independenţa asta, pentru că nu este un răspuns concret, gen îmi place să dorm la facultate, şi abia apoi mi-am dat seama că răspunsurile acelea erau date de cei veniţi din provincie pentru a studia. Şi mi-a picat fisa. Uneori libertatea individuală este confundată cu independenţa, iar lumea se mulţumeşte cu independenţa. Independenţa este ceva de genul fac ce vreau eu atâta timp cât îmi face plăcere şi pot să le dovedesc altora de ce sunt în stare, nu mai contează altceva. Nu mai contează că prin încercarea de a obţine independenţa devenim din ce în ce mai constrânşi de norme şi evident din ce în ce mai puţini liberi. Dar dacă am căuta libertatea în loc de independenţă, oare nu am obţine independenţa însăşi?
Dacă am tot vorbit despre libertate-responsabilitate, libertate-independenţă se mai cuvine să vorbesc şi despre libertate-egalitate. Există aşa o înclinaţie spre a crede că oamenii vor fi într-adevăr liberi doar dacă se obţine o egalitate de condiţii. Parţial adevărat, depinde acum în ce direcţie priveşti lucrurile. Evident că daca obţii libertate, obţii şi egalitate, dar dacă obţii egalitate asta nu înseamnă automat că obţii şi libertate. Să ne imaginăm următoarea situaţie ipotetică. Niciun om nu are voie să iasă din casă, asta înseamnă egalitate de condiţii, dar nu înseamnă ca şi oamenii aceia sunt într-adevăr liberi.
Libertatea ar trebui să fie motorul acţiunilor noastre, dar lasă ca noi o privim metaforic şi ajungem să nu o mai preţuim deloc.
Ei bine, eu zic că ar trebui să reflectam mai mult asupra a ceea ce înseamnă să fim într-adevăr liberi, căci dacă stăruim în transa noastră autoindusă riscăm să devenim … da exact .. nişte marionete. Şi când vom ajunge de fapt, asta dacă vom ajunge, să ne dăm seama de acest lucru poate fi prea târziu. Just think!
Eu vad libertatea nu ca un haos unde fiecare face ce vrea..ci mai degraba ca pe o alegere. Adica sunt liber in masura in care aleg ce sa ma constranga. Pentru ca in sens absolut nimeni nu e liber. suntem tinuti de o groaza de considerente socio-culturale sau morale. Cred ca aici e cheia problemei. Daca tu ca individ constientizezi ca libertatea de care te poti bucura nu e ceva absolut si libertatea ta inceteaza acolo unde incepe libertatea celuilalt, nu te vei simti constrans ci liber.
Libertatea vazuta ca o alegere…O abordare interesanta care merita luata in considerare…O parte a ceea ce spui tu nu se diferentiaza cu nimic de ceea ce am precizat si eu. Tu spui ca “sunt liber in masura in care aleg ce sa ma constranga”, e exact acelasi lucru cu “sunt liber in masura in care aleg sa fiu responsabil (adica aleg lucrurile adecvate care sa ma constranga)”. Dar ceea ce numesti tu cheia problemei s-ar putea sa fie de fapt o alta problema. Daca eu aleg cum sa fiu libera, inseamna ca aleg si masura in care sa fiu libera. Pe aceasta baza pot intelege ca libertatea mea inceteaza mai repede decat a celuilalt si cu toate astea eu nu ma pot simti constransa, ci libera. De exemplu, eu pot sa stau intre patru pereti toata viata si sa ma simt libera pentru ca voi crede ca libertatea mea inceteaza intre acei patru pereti, de unde incepe libertatea altuia. De aceea eu m-am referit si la egalitate cand am vorbit despre libertate. Lucrurile sunt mai complicate si decat le vad eu si decat le vezi tu, adevarul este departe de tot ceea ce spunem noi aici, dar e bine sa ne punem intrebari si sa privim lucrurile din mai multe puncte de vedere caci numai asa putem iesi din carapacea noastra.
PS: Nu va fi haos caci regulile nu vor disparea din peisaj, ci vor fi privite metaforic, asa cum este privit conceptul de libertate acum.
Nu cred ca daca alegi sa fii libera alegi si masura in care sa fii libera. Lucifer a ales sa fie liber de constrangerile lui Dumnezeu dar nu si masura in care e liber de asta. Pt ca el alegand, si-a atras raspunderea asupra lui si toate consecintele. Dar el ar fi vrut sa nu fie raspunzator de alegerea lui si sa-i zica lu Doamne Doamne ca il doare in cur de el si sa ramana acolo in ceruri si sa dea din aripioare si alte rahaturi.
Sentimentul de libertate il ai in interiorul limitelor si nu dincolo de ele. Pentru ca nu poti sa gandesti libertatea fara sa o opui limitei. Eu consider conceptul de libertate in sens metaforic foarte periculos…Un argument empiric ar fi atitudinea romanilor dupa 89. Valori ca democratia si libertatea au fost intelese sub forma lipsei oricarei raspunderi. Orice nelegiuire era legitimata prin libertatea obtinuta odata cu impuscarea mult-iubitului. De asta am spus ca libertatea e inteleasa de unii ca haos.
1) Da, se pare ca nu m-am exprimat foarte bine si nu s-a inteles ce am vrut sa spun. Ideea era ca daca eu aleg cum sa fiu libera (deci nu aleg sa fiu libera), inseamna ca aleg si masura in care sa fiu libera (adica cat de mult cred eu ca se intinde aceasta libertate a mea).
2) Chiar eu am zis ca nu este bine sa privim metaforic conceptul de libertate caci este periculos. Asta era si problema identificata de mine “libertates privita metaforic”. Pentru a te convinge reciteste articolul.
3) Lucifer nu a ales sa fie liber. Nu cred ca “constrangerile lui Dumnezeu” il faceau mai putin liber. In fond care constrangeri? Pentru ca el a fost liber sa aleaga, deci daca ar fi fost constrans nu i s-ar fi dat posibilitatea de a actiona cum a actionat. Acum nu mi-e foarte clar ce intelegi prin “constrangerile lui Dumnezeu” ca sa spun mai multe.
4) De acord cu tine limitele trebuie sa le impunem noi insine prin responsabilitate, deci limitele sunt in interiorul nostru. Nu am afirmat niciodata contrariul, ci dimpotriva… Cred insa ca reprezentarea grafica te-a indus in eroare cum ca as zice ca “libertatea e dincolo de limite” pentru ca am reprezentat conceptul de libertate cumva in exterior. Nu asta a fost scopul pentru care am plasat “libertatea privita la modul general” acolo. Am plasat-o astfel pentru a sugera faptul ca libertatea trebuie sa fie ceva ce noi chiar avem (”sa fie printre noi”), si nu sa o privim metaforic, fiind deasupra noastra (ceva la care doar aspiram). Iar libertatea pe care ar trebui sa o avem, deci libertatea individuala concreta (diferita de modul de intelegere al conceptului de libertate la nivel teoretic, deci cumva in exteriorul nostru) trebuie sa aiba anumite limite (dovada fiind cercul inchis in care am plasat-o), limite date de responsabilitatea pe care noi insine ne-o stabilim. Totul este sa ne-o stabilim corect Iar situatia de dupa ‘89 este asa cum este pentru ca nu s-a inteles acest concept de libertate cum ar trebui.Cum de altfel ai zis si tu..Si daca acest concept de libertate nu se intelege corect apar efecte negative.
5) Trebuie sa tii cont de faptul ca libertatea despre care vorbesti tu, este ceea ce eu inteleg prin libertate individuala, nu prin “conceptul de libertate la modul general” care pentru mine nu se rezuma la libertatea indivizilor, ci acest concept de libertate este, ca sa ii spun asa, supraindividual; se construieste pe baza situatiei sociale existente la un moment dat si ghideaza mersul lucrurilor mai departe.
Se vede ca amandoi sunteti niste frustrati care se pretind mari intelectuali cand de fapt toate pretinsele descoperiri pe care le impachetati in o tona de cuvinte nu se preteaza a trece de rationamentele unui copil in scutece. Treaba cu libertatea e cat se poate de simpla si sta in felul urmator: sunt liber daca nimeni nu imi impune nimic, indiferent ca e vorba de Dumnezeu sau alti oameni din jurul meu. Gata a fost greu?
Draga Liviu, imi pare rau sa iti spulber iluzia cum ca tu ai fi marele salvator al omenirii, cel care descifreaza toate enigmele universului pe care noi oamenii de rand, niste “intelectuali frustrati” cu gandirea noastra limitata, ce in opinia ta nu valoreaza doi bani, nu am fi in stare sa le patrundem.
Tinand cont de faptul ca nu ai inteles nimic din discutia de mai sus, pot sa bag seama ca aspectele luate de noi in considerare sunt mult prea grele pentru mintea ta ce debordeaza de atata “umila inteligenta”. Tin sa te anunt ca toate afirmatiile tale nu sunt altceva decat o dovada in plus a faptului ca ceea ce am incercat (se pare) sa transmit prin acest articol corespunde situatiei actuale. O sa iti dovedesc ca rationamentul tau se apropie mai degraba de cel al unei gaini jupuite de fulgi, nici macar de cel al unui “copil in scutece” cum am avut privilegiul sa ne numesti.
Tu confunzi libertatea cu independenta pentru ca, asa cum bine pot sa inteleg, pentru tine libertatea inseamna sa faci ce vrei (wow, cat de profund gandesti, mai sa cad pe spate).
Tu zici asa: “sunt liber daca Dumnezeu nu imi impune nimic” => cum Dumnezeu nu poate sa iti impuna nimic, tu fiind cel care decide sa creada sau nu, in traducere libera, acasta ar insemna ca “sunt liber daca nu respect voia lui Dumnezeu” => Sfinitii nu au fost liberi caci s-au supus voii lui Dumnezeu. La ce concluzie “mareata” ai ajuns… Ei bine, daca ma intrebi pe mine (stiu ca nu ai face-o, dar oricum eu am sa iti raspund), Sfintii sunt singurii care au fost intr-adevar liberi.
Tu mai zici: “sunt liber daca altii nu imi impun ce sa fac”. Crezi ca Sfintilor le-a impus cineva ce sa faca? Ei au fost liberi pentru ca au scapat de “constrangerile oamenilor”. Nu e ca si cum s-ar fi supus constrangerilor lui Dumnezeu caci daca acestea constrangeri ar exista, ar trebui sa fim toti niste Sfinti. Si dupa cum se vede lucrurile nu stau nici pe departe asa…Ceea ce iti sugerez este ca ar trebui sa te mai gandesti putin inaine sa vii sa improsti cu noroi in stanga si in dreapta.
Ceea ce iti sugerez este sa ma scutesti de lectiile tale de teologie
Daca tu numesti asta lectie de teologie, nu vreau sa imi imaginez cum privesti lucrurile mai complicate, nu cele care reprezinta o evidenta. Am sa te scutesc cu cea mai mare placere numai daca si tu ma vei scuti la randul tau de comentariile grandomane.
Comentariile lui Liviu Malaescu sunt atacuri la persoana. In situatii din astea ban pe ip fara discutie. Intr-o discutie civilizata nu au ce cauta asemenea atitudini.Nu e frumos sa te porcaiesti domnule Liviu Malaescu, cu atat mai putin intr-un spatiu public care se vrea un cadru civilizat de discutie. Te-am putea scuti de lectii de teologie insa nu putem sa te scutim de lectii de buna crestere.
Sa’l ascultam pe marele Tolstoi…uneori,e foarte important sa asculti…”E liber doar cel pe care nimeni si nimic nu’l poate impiedica sa faca ceea ce el doreste.Si acest lucru e unul singur:sa iubesti.”
Nu, Nu, nu e “lipsita de sens” ! doar trebuie discernamant. Cautati “Filosofia libertatii” de Rudolf Steiner (NU este o carte de filosofie propriu-zisa) si intelegeti-o. si CHIAR o sa aveti un raspuns. Nicio legatura cu “antroposofia”. Nimic “mistic”, new age, religios. …etc. Traducerea BUNA (adica corecta) in romaneste este la Ed. Triade, dar cea italiana este iar buna – daca nu cititi nemteste, evident. In franceza cea a lui ..(ceva)…Ducommun.