Scrutări de Kilometrul Zero

“Kilometrul 0” – ar zice unii locul de unde încep toate în capitală. Şi la urma urmei de ce să nu îi credem? Lucrurile trebuie să înceapă şi ele de undeva. Mai ales că luând în considerare sensul profund al unei zicale – ce-i drept inversate, dar încă plină de înţelepciune – care spune că în fapt nu contează cum ai isprăvit un lucru, ci cum l-ai demarat, toate par să prindă sens sau cel puţin un contur care să le dea o formă aparte. Încâlcită sau nu, această formă ţine de o manavrare după bunul plac a resurselor de care dispun sălăşluitorii Bucureştiului la un moment dat, într-un spaţiu bine determinat: un teatru mai încolo, o gură de metrou mai dincolo, o facultate pe partea cealată, staţii de autobuz, hotel, cafenele, terase, restaurante, tot ce vrei şi ce nu vrei, că doar e centru. Printre toate aceste puncte nevralgice, se înalţă impunător un monument falnic: borna (pe care de altfel am vrut să o şi imortalizez aşezându-mă lângă ea). Încă nu am putut înţelege ce-i cu cercul negru de pe steag, însă am putut remarca faptul că termenii de libertate, democraţie inscripţionaţi pe ea guvernează mai puţin dinamica socială de pe acolo, oamenii fiind atraşi în acel loc exlusiv de propriul interes şi nu de convingeri revoluţionare (excepţie desigur domnul despre care am fost înştiinţaţi că bea spirt după vodcă şi bere, dar care nu era fix, fix lângă bornă). Zona liberă de neocomunism, aflată sub incidenţa observaţiei, în continuare numită “Zona X” se întinde de la mica cotitură dinspre Metrou Universitate (ieşirea TNB) până la trecerea de pietoni dinspre Intercontinental.

Cu toată această grandoare a locului, pentru mine “Kilometrul 0” rămâne tot în Berceni, dacă am muta borna acolo vom da de alte locuri, alte persoane, altă dinamică, altă capitală. Deocamdată însă să rămânem unde suntem: Piaţa Universităţii, 22 martie, 3.30-4.30 PM, cu carneţel micuţ la îndemână şi vigilenţa dată pe viteza întâi, aşezaţi sub bornă (fiind o zi călduroasă am putea spune chiar la umbra bornei).

Static şi dinamic în “Zona X”

Luându-mi postura de spectator al unui meci de tenis (adică poziţia în care capul se mişcă stânga-dreapta, dreapta-stânga, de data asta însă într-un ritm mai puţin alert – este din cauza tipului diferit de minge urmărită –şi cu oarecare pauze de notat în carneţel) timpul a trecut pe nesimţite. Prefer totuşi să zic pe nerăsuflate, dar merge şi sintagma “pe nesimţite”, după cum se va putea remarca în cele ce urmează.

“Zona X” este o zonă de tranzit în care se tranzacţionează timp, vorbe, mărfuri, glume, povestiri, interese, păreri, şi ca să înfloresc puţin aş adăuga, speranţe, iluzii, simpatii. Dar nu, cele trei obiecte nu sunt întâmplător incluse în serie. Preocuparea, girjile, veselia mascată sau autentică, afecţiunile reciproce observate pe chipurile sau în postura trecătorilor nu fac altceva decât să creeze un spaţiu caracterizat de o încărcătură emoţională proptită acolo fix de la răsăritul până la apusul soarelui. Ea exista acolo când am ajuns eu, numai că mi-a luat un timp să o observ. A trebuit să prind constanţa lucrurilor pentru a o întrevedea mărunt şi apoi pentru a o înfăşca cu putere şi a mă prinde strâns de ea p­ână la punctul de a nu mai vrea să îi dau drumul. Aş fi stat acolo cu orele, numai pentru ea. Nu m-aş fi plictisit, m-aş fi hrănit cu ea, nu cu neliniştile obişnuite generate de întârzierea cuiva, c­­ând stau şi stau şi nu mai vine şi uneori plictiseala îşi spune cuvântul. De data asta nu i-am mai lăsat pe ceilalţi să treacă pe lângă mine ca vântul, nici eu nu am trecut pe lângă ei nepăsătoare ca în alte dăţi. De data asta am fost acolo, am vrut să fiu pe baricade să aflu ce se întâmplă. O oră, doar atât, dar în care am putut să pescuiesc unele evenimente chiar şi fără să arunc vreo momeală fie ea cât şi de mică.

Viaţa socială în “Zona X” cuprinde două dimensiuni: una numită dinamică (trotuarul unde trecătorii se perindă într-un ritm dictat de împrejurări individuale, sociale sau metorologice) şi alta numită statică (porţiunea de zid pe care diverse persoane se aşează fără să le pese dacă hainele lor vor avea de suferit şi marginea dinspre şosea).

a) Lumea trece, lumea vine: dinamicul în “Zona X”

Entităţile umane aflate în deplasare sunt într-o proporţie foarte mare singure ori însoţite de o persoană de acelaşi sex sau de sex diferit. Numărul grupurilor în trecere pe lângă bornă sunt reduse mărimea lor fiind în general de trei-patru membri şi formate îndeosebi din elevi de liceu cu ghiozdanele în spate. Cel mai mare grup care a trecut în raza mea de urmărire la acea dată a fost un grup de nouă persoane îmbrăcate în ţinute business. Raportându-mă la stilul de vestimentaţie a celor care au fost în trecere aş putea spune că nu există un profil specific determinat de categoria socială de apartenenţă, oameni cu situaţie materială diversificată pătrund în acest spaţiu cu propriile interese. Toţi, cu o singură excepţie, par să se raporteze la împrejurări adoptând o stare de indiferenţă ce sugerează o anumită familiaritate cu locul (excepţia este reprezentată de o persoană care îi prezenta celeilalte Teatrul Naţional). Indiferenţa este mimată prin lecturarea cu atenţie a unui pliant, prin vorbitul la telefonul mobil sau prin fumatul unei ţigări în timpul mersului. Dacă persoanele de genul feminin sunt cele care apelează la practica vorbitului la telefon, personale de genul masculin sunt cele care preferă fumatul unei ţigări. Alt mod al trecătorilor de a-şi crea o lume a lor, de a evada din peisaj şi de a mima aceeşi indiferenţă, direcţionată nu spre ceilalţi participanţi la traficul pietonal, ci spre loc în sine este realizată prin practica ascultării de muzică la playere (persoane văzute cu căşti în ureche). Pe o vreme călduroasă, sticle de suc sau apă fac parte din recuzita de bază a trecătorilor. Această recuzită pare să îi incomodeze pe unii dintre ei, dar starea de disconfort pare să fie redusă de suflecatul mânecilor sau de renunţarea la jachetă, ţinută în mâini. Frânturile de conversaţie pe care le-am putut surprinde la discuţiile dintre trecători sunt legate de aspecte din viaţa personală ce în funcţie de relaţiile cu interlocutorul ar putea fi împărtăşite. Povestirea unei cărţi sau a unui film cu vampiri, referirea la o piesă de teatru sau la cursuri de japoneză, întâlnirile cu prietenii sunt câteva dintre subiectele care coroborate cu zgomotul maşinilor şi a unor alte sunete de fundal creează dimensiunea sonoră a “Zonei X”. Din când în când un claxonat de bicicletă le modifică traiectoria precisă a trecătorilor. În aceste momente se produce o interacţiune între dimensiunea acustică şi cea spaţială care întrerupe cumva mersul liber al evenimentelor. După trecerea biciclistului totul revine la forma la care era înainte. Firul de oameni rupt pentru un moment se coase imediat parcă sub efectul unei forţe de inerţie. Efectul apare şi în momentul în care un individ ce ţine o pancardă a cărei lozincă include cuvântul “Guvern” merge în zig-zag pe l­ângă trecători sau când un alt individ cu o listă îi opreşte pe câţiva bănuiesc că pentru o strângere de fonduri. Astfel de evenimente întrerup pe alocuri indiferenţa obişnuită, dar starea anterioară revine imediat fiind, aş putea spune, o obişnuinţă a locului. Aceasta sugerează faptul că oamenii care pătrund în acest micro-spaţiu cu acea indiferenţă, se raportează totuşi la el ca la un macro-spaţiu sau altfel spus ei au de a face cu un micro-spaţiu care face parte din macro-spaţiul capitalei, fundalul întregii “ordini interacţionale”.

b) Lumea stă, lumea pleacă: staticul în “Zona X”

Extemităţile “Zonei X” funcţionează ca loc de repaus, de întâlniri sau de tranzacţionare. Personale se opresc pentru un timp în acest spaţiu pentru a îşi termina de mâncat un sandwich, a fuma o ţigară sau pur şi simplu pentru a conversa. Locul funcţionează, în cea mai mare parte, ca punct de întâlnire. Întrucât este oarecum dificilă o sincronizare între cei doi care plănuiesc o întâlnire (nu am observat grupuri mai mari care să organizeze întâlniri) cineva ajunge mai devreme şi este nevoit să îşi umple acest timp cu întreprinderea de activităţi mărunte precum vorbitul la telefon, fumatul unei ţigări, jucatul pe telefonul mobil sau învârtitul acestuia în mână. Nu am remarcat la niciuna dintre aceste persoane, care aştepta, privitul în gol, fiecare a ales să facă ceva, nu să stea pur şi simplu. Probabil şi de aceea nu am simţit carenţelul meu şi notarea continuă de informaţii pe el ca nefăcând parte din peisaj. Astfel, acest timp pe care un individ îl petrece de unul singur în acel spaţiu consider a fi privit ca un “timp mort” interpretând reproşul “De ce ai întârziat atâta?” pe care unul dintre cei care aşteptau l-a adresat partenerei. Răspunsul acesteia a fost “Hai, hai lasă”, prin tonul vocii sugerând cumva o acceptare a faptului că întârzierea este indezirabilă într-un astfel de context. Finalizarea întâlnirii se soldează cu îndreptarea celor doi spre metrou sau cu urcarea într-o maşină, îndeosebi în cazul în care persoana care aşteaptă stă aproape de şosea.  Obiectele tranzacţionate în timpul observaţiei au fost o găleată de vopsea şi două cutii de carton al căror conţinut era greu fiind cărate cu efort în maşina unei femei de către un bărbat coborât dintr-o dubă. Persoanele incluse în dimensiunea statică par să interacţioneze mai mult cu locul, să nu aibă acea stare de indiferenţă, lucru uşor explicabil ţinând cont de faptul că practic ele acolo îşi realizează un scop, spre deosebire de trecători care se îndreaptă către un scop.

Şi totuşi…

Ca o concluzie la toată povestea asta, mi-am dat seama care este ONG-ul pe care îl voi înfiinţa cât de curând: se va numi “Organizaţia Naţională pentru Protejarea Timpului Paznicilor”. Printre programele de bază va fi inclus un curs de “metoda observaţiei” la care trebuie să participe orice om care doreşte să se angajeze pe post de paznic, oriunde. Vă daţi seama câte lucruri importante se pierd pentru că paznicii nu sunt instruiţi să observe dinamica locului pe care îl păzesc? Trebuie făcut ceva în sensul ăsta. Acum vin şi mă întreb: Goffman şi alţi artişti ai domnului Lăţea, cum de nu s-au gândit ei la aşa ceva? E nevoie de o schimbare legislativă în acest sens care să oblige toate firmele de pază să ia măsuri. Urgent.